Cum a reușit CFR Cluj să domine Liga 1: „Conducătorii nu au făcut circ la televizor ca Gigi Becali!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 14 iunie 2020, ora 10:45,
gigi-becali-fcsb
gigi-becali-fcsb

CFR Cluj și FCSB se întâlnesc în această seară, de la ora 20:00. Meciul ar putea fi unul hotărâtor în ceea ce privește soarta titlului în acest sezon.

Dacă ardelenii se vor impune, se vor distanța la șapte puncte de rivala FCSB, iar în cazul unei victorii a oaspeților, aceștia se vor apropia la un singur punct, iar lupta la titlu va fi relansată.

FCSB n-a mai câștigat titlu în Liga 1 din 2015, când pe banca clubului patronat de Gigi Becali se afla Constantin Gâlcă. Gabi Mureșan, fost căpitan al lui CFR Cluj, consideră că principalul vinovat pentru insuccesele FCSB din ultimii ani este Gigi Becali, care și-a criticat constant echipa când lucrurile nu au mers așa cum și-ar fi dorit.

De partea cealaltă, CFR Cluj este foarte aproape să triumfe pentru a treia oară la rând în Liga 1. Ardelenii au câștigat titlul atât în 2018, cât și în 2019.

„Ce a avut în plus Clujul în ultimii ani față de Steaua lui Gigi Becali? Vă spun eu: liniște din partea conducerii, iar după jocuri oficialii CFR-ului nu ieșeau pe la televizor să facă circ sau să își critice jucătorii după meciuri mai slabe. Cu o astfel de liniște și după multă muncă era evident că trofeele veneau unul după altul.

Vă mai spun încă o dată: dacă CFR câștigă acest meci, atunci Steaua lui Gigi Becali poate să își ia adio de la titlu. Vor pierde și puncte, dar o să le scadă foarte tare și moralul. Nu văd cum Bogdan Vintilă o să mai poată să își motiveze jucătorii când aceștia știu că o eventuală înfrângere în Gruia le taie aproape definitiv elanul în lupta pentru titlu de campioni”, a spus Gabi Mureșan, potrivit ProSport.

CFR Cluj – FCSB, în această seară, de la ora 20:00. Meciul va putea fi urmărit în format LIVETEXT pe site-ul realitateasportiva.net.

Citește și • Vorbe grele înainte de CFR – FCSB! „S-a transformat într-un joc amical cu iz de cantonament în Antalya!”

gabi muresanfcsbcfr clujgigi becaliliga 1