După un parcurs foarte bun până acum în turneul de Grand Slam de la Paris, jucătoarea noastră se va duela cu o reprezentantă a Sloveniei în drumul său spre sferturile de finală ale competiției.
Astfel, în calea Soranei a apărut Tamara Zidansek, o sportivă în vârstă de 23 de ani, născută în celebra localitate Postojna, dar care locuiește în Orientul Apropiat, la Doha. Rivala la un loc în sferturi a singurei jucătoare românce rămasă pe tabloul de simplu este dreptace, iar principalul ei atu este jocul de backhand. Tamara a cucerit până acum două titluri WTA în carieră, iar în conturile sale se află puțin peste 1 milion de dolari câștigați din tenis.
Slovena a fost în vârf de formă în urmă cu doi ani, atunci când a urcat până pe locul 56 în ierarhia WTA. Acum poate urca și mai sus după prima calificxare în optimi din seria participărilor ei la turneele de mare șlem. Zidansek este a doua cel mai bine clasă jucătiare din circuitul feminin, după Polona Hercog.