CTP reacţionează după atacul lui Meme Stoica! ,,Nu poţi răspunde unor asemenea specimene”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 31 octombrie 2020, ora 13:33,
ctp
ctp

Cristian Tudor-Popescu a reacţionat destul de dur după ce Meme Stoica a avut un atac la adresa jurnalistului.

Ultimul editorial al lui CTP a stârnit o mulţime de controverse. Acesta a criticat modul de exprimare al Patriarhului Daniel, după ce pelerinajul la moaştele Sfântului Dimitrie a fost anulat de autorităţi din cauza Covid-19.

Cuvintele ,,Satană în Sutană”, ale lui CTP, au provocat o mulţime de reacţii în mediul online. Printre criticii lui Tudor Popescu se numără şi Mihai Stoica, persoană destul de activă pe platformele de social media. Acesta a făcut o postare în care se arată mâhnit de articolul lui CTP şi de acesta.

Ofer un tricou Macron (n. red. – firma care produce echipamentul lui Dinamo) puțin purtat celui/celei care-mi găsește o scursură mai grețoasă decât CTP’‘, au fost cuvintele postate de managerul de la FCSB.

mm-stoica-fcsb

Reacţia lui Tudor Popescu nu a întârziat să apară. Acesta a comentat ura care s-a pogorât asupra sa după publicarea articolului în online. Jurnalistul a reacţionat destul de dur referitor la cei care l-au criticat, dar a avut un discurs decent în acelaşi timp.

,,Ce să îi răspund unei astfel de persoane? Am văzut ce a apărut, dar nu am cum să stau eu să le răspund unor oameni, nu din sport, ci din jurul lui… Întrebați-i, voi, ziariștii, de ce au spus ce au spus? Au produs un șir de insulte, amenințări și blesteme la adresa mea. Eu, ca persoană logică, nu pot să comentez așa ceva. A fost un puhoi de ocări, o revărsare de amenințări. Nu se poate răspunde unor asemenea specimene. Poți da un răspuns unei opinii diferite, bazată pe argumente și prezentată într-un mod civilizat.

 Eu am comentat afirmația Patriarhului Daniel legată de interzicerea pelerinajului de Sfântul Dimitrie. Este vorba despre politică. Ideea cuvintele lor era o amenințare directă: «O să vedeți voi, pățiți cum au pățit comuniștii» . Eu nu am comentat relația Patriarhului cu oamenii, situația miilor de bolnavi COVID, a medicilor care trăiesc un adevărat coșmar în această perioadă, deși, cu siguranță, și acestea ar putea fi comentate”, a spus CTP pentru Pro Sport

Citeşte şi Atac murdar al lui MM Stoica la adresa lui CTP: „Scursură grețoasă!”

 

 

DANIELmeme stoicarealitateaatacctp