CSM se pregătește pentru sferturile Ligii Campionilor. Djukic: „Va fi o adevărată luptă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 02 aprilie 2019, ora 21:11,
djukic
djukic

CSM București va juca vineri cu formația franceză Metz, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Antrenorul ‘tigroaicelor’, Dragan Djukic, este încrezător în privința calificării în Final 4. 

Partida va începe la ora 19, în Sala Dinamo din Capitală. Manșa retur se va disputa pe 15 aprilie.

Va fi o adevărată luptă cu Metz. Întâlnim una dintre cele mai bune echipe din Europa în acest moment. Sper că vom fi pregătiţi pentru această luptă. Cu siguranţă este derby-ul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Ştim jocul lor, aşa cum şi ei îl ştiu pe al nostru. Sunt sigur însă că fetele vor da maximum pentru că este meciul anului pentru noi. Mă aştept la un handbal frumos. Să sperăm că noi vom fi bucuroşi după meci.

„Credem că putem învinge Metz. În 120 de minute, pentru că întâlnirea de la Bucureşti este doar jumătate de meci. Deci trebuie să fim conştienţi de asta. Dar acest prim meci este important. Chiar dacă nu jucăm în Sala Polivalentă, ci în Sala Dinamo, avem şansa noastră. Vor reveni în lot şi câteva jucătoare care au fost accidentate, mă refer la Majda Mehmedovic şi la Andrea Lekic„, a spus Djukic.

În ediția trecută a Ligii Campionilor, CSM București a eliminat Metz în sferturile de finală.

csm bucurestidjukicliga campionilorDragan Djukicantrenormetz