ULTIMA ORĂ | CSM Poli Iași trebuie să-i achite daune lui Florin Prunea

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 25 mai 2018, ora 11:29,
prunea
prunea

Clubul CSM Poli Iași trebuie să-i plătească daune în valoare de 18.000 de lei fostului președinte Florin Prunea, după demiterea acestuia, potrivit unei decizii a judecătorilor din cadrul Tribunalului București.

Florin Prunea a dat în judecată clubul ieșean, contestând decizia de concediere din iunie 2017.

Instanţa admite în parte contestaţia, anulează decizia de pe 15 iunie 2017 emisă de Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iaşi. Dispune reintegrarea contestatorului în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii, începând cu data de 15 iunie 2017 şi până la 23 iulie 2017. Obligă intimatul la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul pentru perioada 15 iunie – 23 iulie 2017. Admite în parte cererea adiţională. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 18.000 de lei, reprezentând despăgubirea egală cu indemnizaţia de participare la şedinţele Comitetului Executiv al FRF de care ar fi beneficiat pe perioada 1iulie 2017 – 1 aprilie 2018. Obligă intimatul la plata către contestator a sumei de 5.435 de lei reprezentând cheltuieli de judecată„, se arată în decizia instanței.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel.

La 15 iunie 2017, Comitetul Director al Politehnicii Iași a anunțat rezilierea contractului cu Florin Prunea. Adrian Ambrosie a devenit apoi președintele clubului.

procescsm poli iașiflorin pruneatribunalul bucureștipruneadaune