CSA Steaua, campioană națională la floretă feminin pe echipe!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 08 mai 2018, ora 15:57,
scrima, floreta
scrima, floreta

CSA Steaua Bucureşti a câştigat titlul de campioană naţională la floretă feminin pe echipe, marţi, în Sala de scrimă ”Ana Pascu” (Floreasca) din Bucureşti, informează site-ul Federaţiei Române de Scrimă.

CSA Steaua (Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Andreea Gheorghe, Anca Săveanu) a câştigat toate cele trei meciuri, 45-40 cu CSU Poli Timişoara, 54-10 cu CS Farul Constanţa şi 43-18 cu CSTA Bucureşti.

Pe locul secund s-a clasat CSU Poli Timişoara (Ana Boldor, Anastasia Cereş, Teodora Sîrbu, Anastasia Ţurcan), după 45-24 cu CS Farul Constanţa şi 45-24 cu CSTA Bucureşti, iar a treia a fost CS Farul Constanţa (Teodora Băloiu, Raluca Drăghici, Raluca
Văcăraşu), câştigătoare cu 45-31 în faţa formaţiei CSTA Bucureşti.

CSA Steaua a obţinut şi titlul la individual feminin, luni, prin Mălina Călugăreanu.

La echipe, CSA Steaua a dominat în ultimii ani întrecerile la floretă feminin, obţinând mai multe titluri consecutive.

campioana nationalamaria boldorCS Farul ConstanţaAndreea Gheorghefloretascrimacsu poli timisoaraMălina CălugăreanutitluCSTA Bucureşti