Cristina Neagu, în echipa ideală a Ligii Campionilor! Ambros Martin, cel mai bun antrenor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 11 mai 2018, ora 17:00,
Cristina Neagu
Cristina Neagu

Cristina Neagu, 29 de ani, jucătoarea formației CSM București, a fost desemnată pentru a treia oară consecutiv cel mai bun inter stânga. Neagu a fost aleasă în echipa ideală a sezonului din Liga Campionilor.

Paula Ungureanu, Marit Frafjord și Camille Ayglon, componente ale CSM București au fost și ele nominalizate pentru All Star Team a Ligii Campionilor.

Cel mai bun antrenor al sezonului a fost desemnat, Ambros Martin, selecționerul României care antrenează și formația Gyor ETO.

Echipa sezonului din Liga Campionilor este:

Portar: Kari Aalvik Grimsbo (Norvegia) – Gyor

Extremă stânga: Siraba Dembele (Franţa) – Rostov-Don

Inter stânga: Cristina Neagu (România) – CSM Bucureşti

Centru: Veronica Kristiansen (Norvegia) – FC Midtjylland

Pivot: Dragana Cvijic (Serbia) – HC Vardar

Inter dreapta: Ana Gros (Slovenia) – Metz Handball

Extremă dreapta: Iuliia Managarova (Rusia) – Rostov-Don

Apărătoare: Zsuzsanna Tomori (Ungaria) – Gyor

Tânără speranţă: Tjasa Stanko (Slovenia) – RK Krim Mercator

Antrenor: Ambros Martin (Spania) – Gyor.

CSM Bucureşti, campioana Europei din 2016, va întâlni Gyor, campioana en titre, sâmbătă, de la ora 16:15, la Budapesta. Cealaltă semifinală a Ligii Campionilor este Vardar Skopje – Rostov Don.

Program Final Four:

12 mai, ora 16.15: CSM București – Györi Audi ETO KC
12 mai, ora 19.00: Rostov Don – HC Vardar Skopje (vor arbitra Diana-Carmen Florescu și Anamaria Stoia)
13 mai, ora 16.15: Finala mică (între învinsele de sâmbătă)
13 mai, ora 19.00: Finala mare (între învingătoarele din meciurile de sâmbătă)

liga campionilorvardar skopjebudapestafinal fourinter stangacristina neagurostov dongyorMarit Frafjorcamille ayglon