Cristi Vlad, fostul președinte al Petrolului, este considerat principalul vinovat pentru situația dificilă în care se află clubul ploieștean. Petrolul luptă pentru promovare în Liga 1, dar are o misiune complicată.
Fost jucător al Petrolului, Cristi Vlad (42 de ani) a ocupat funcția de președinte din anul 2016 până la finalul lunii aprilie.
Romică Ciobanu, antrenorul care a reușit să ducă Petrolul în Liga a 2-a, a vorbit despre problemele actuale ale 'lupilor galbeni'.
"Este ciudat faptul că fostul președinte Cristi Vlad a reușit să intre în conflict atât cu mine, cât și cu ceilalți antrenori. Și are o strategie urâtă: asmute jucătorii apropiați lui asupra antrenorilor, în momentul în care aceștia nu sunt de acord cu interesele lui. Nu își asumă nicio greșeală. Iar drept dovadă este faptul că și acum este în club după ce și-a bătut joc de o gramadă de oameni: antrenori, jucători, dar mai ales suporteri.
Am fost dat afară de la Petrolul după ce mi-am îndeplinit obiectivul, iar Mădălin Mihailovici s-a complăcut, a închis ochii și a crezut 'poveștile' acestui președinte care a dus clubul în situația actuală.
Prin plecarea lui Mircea Dridea se va adânci și mai rău ruptura dintre suporteri și actuala conducere a clubului. M-aș întoarce la Petrolul cu mare drag, în primul rând ca să demonstrez că puteam duce echipa mult mai sus decât este acum. Am și un sfat prietenesc pentru deja fostul președinte: fotbalul se antrenează, nu se cumpără", a spus Ciobanu pentru stiriactuale.ro.
Petrolul Ploiești ocupă locul 4 în clasamentul Ligii a 2-a, cu patru etape înainte de finalul sezonului.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News