Cristi Tănase e pe lista neagră a lui Becali! Cât cere pe vedete și ce spune de Teixeira

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 17 aprilie 2018, ora 13:49,
Tanase Steaua
Tanase Steaua

Revenit la FCSB în această iarnă, Cristi Tănase ar putea să nu mai continue și din vară în tricoul roș-albaștrilor.

Gigi Becali a confirmat, deja, două despărțiri sigure: Ionuț Larie și Artur Jorge. „Probabil că va pleca și Cristi Tănase. Dacă ne ajută, Tănase o să rămână, o să vadă Dică în ce fel se mișcă pe finalul ăsta”, a spus patronul celor de la FCSB, la Digi Sport.

Tănase, fără gol pentru FCSB

În vârstă de 31 de ani, Tănase a jucat doar trei meciuri din postura de titular în Liga 1, fără să marcheze vreun gol.

Veteranul Teixeira ar putea și el să plece de la FCSB, în cazul în care echipa lui Nicolae Dică va rata titlul: „Cu Teixeira continuăm dacă luăm campionatul. Dacă nu, nu cred”.

În schimb, Becali se gândește să se despartă de vedetele Gnohere și Alibec doar în cazul unor oferte foarte bune: „Gnohere e de bază, Alibec e de bază, cum să plece? Pe Gnohere îl dau pe trei milioane, pe Alibec cer cinci milioane”.

tanaseFCSB GigiBecali SteauaTeixeira SteauaFCSB BecaliGnohere Alibec