Cristi Balaj a pus gând rău înainte de FCSB – CFR Cluj: “Urcăm pe primul loc!”

Președintele CFR-ului e mândru de felul în care echipa a crescut nivelul campionatului în ultimii ani: „Faptul că încă producem suspans și spectacol contează enorm. Campionatul fără CFR nu ar fi la fel”
“Noi sperăm să câștigăm și să urcăm pe primul loc. Vom aborda meciul de la FCSB la victorie. Toate partidele le-am abordat cu gândul de a câștiga. Din păcate nu s-a întâmplat în ultima etapă. Am întâlnit o echipă bună. E greu să menții ștacheta atât de sus cât am ținut-o noi.
Jucătorii noștri trebuie felicitați despre felul în care au jucat împotriva Craiovei, cele două meciuri, și cu Dinamo și U Cluj. Dacă i-am lăudat atunci, este normal să le spunem acum că nu avem motive să-i felicităm. E clar, suntem o echipă bună, dar contează și forma de moment.
CFR-ul este o echipă care creează în continuare suspans. Ce ar fi însemnat acest campionat fără un CFR de o asemenea calitate? Faptul că încă creăm acest suspans și producem spectacol contează foarte mult și ar trebui să fie apreciat acest lucru. Comparativ cu alte cluburi, noi am făcut eforturi majore și o muncă imensă”, a spus Cristi Balaj, la Sport Total FM.