Craiova nu are emoții pentru primul tur din Europa League. Cîrțu: „Pornim ca favoriți”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 18 iunie 2019, ora 16:53,
Sorin Cârţu
Sorin Cârţu

Universitatea Craiova va juca împotriva echipei Sabail din Azerbaidjan în primul tur preliminar din Europa League. Sorin Cîrțu, președintele clubului oltean, nu are emoții înaintea acestei duble manșe.

Craiova va juca primul meci în deplasare, pe 11 iulie, iar returul este programat pe 18 iulie, pe arena ‘Ion Oblemenco’.

FK Sabail este un club care s-a înființat în urmă cu trei ani și care joacă în premieră în cupele europene. În sezonul recent încheiat, echipa din Baku s-a clasat pe locul 3 în campionat.

Nu așteptam neapărat o formație sau alta. Cu oricare am fi jucat, pornim ca favoriți. Poate e bine să mai avem meciuri oficiale înainte de ultimul tur preliminar. Mă duc să-i văd în amicalul cu Clinceni. E foarte important cum ne vom prezenta, și ca pregătire, și ce jucători mai aducem. Orice amănunt contează!

Strategia de anul trecut a fost greșită și nu vrem să mai facem greșeli anul ăsta. Nu cred că Gabriel Torje e o variantă, având în vedere trecutul lui. Nu cred că ar fi bine primit, ba dinamovist, ba viața lui era Steaua„, a spus Sorin Cîrțu la DigiSport.

CITEȘTE ȘI -> Craiova îl va avea ca adversar pe Essien! FK Sabail, adversar misterios

sorin cartuprimul turcartuuniversitatea craiovaEuropa LeagueazerbaidjanpreliminariiSabailcraiova