Cotele reale ale lui Dennis Man și Florinel Coman: „Nu fac cât se spune”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 18 aprilie 2020, ora 11:53,
man coman
man coman

Ilie Stan (52 de ani), antrenorul Gloriei Buzău (Liga 2), nu este de acord cu sumele pe care Gigi Becali le cere pe Florinel Coman (22 de ani) și Dennis Man (21 de ani).

Fostul antrenor al FCSB este de părere că prețul celor doi fotbaliști se apropie mai mult de 5-7 milioane de euro și nu de 10 milioane, așa cum speră să obțină Becali.

„Valorează, dar din punctul meu de vedere nu atât cât se scrie prin ziare, mă refer la sume din astea de peste 10 milioane de euro. În momentul de față, o sumă reală, la cât sunt de talentați și la ce viitor au, e între 5 și 7 milioane de euro. Ar fi o sumă rezonabilă, în condițiile în care l-ai vinde la o echipă puternică din Europa și ai avea și un procent de un 3% la revânzarea lui și atunci ai putea să câștigi mai mult.

Este foarte greu. Nici Man, nici Coman nu au ceva câştigat, n-au mers în cupele europene mai departe de turul 2 sau 3, unde să fie mai vizibili. Nici la nivel de echipă națională nu s-au impus ca titulari”, a spus Ilie Stan, potrivit ProSport.

Ilie Stan a pregătit-o pe FCSB în sezonul 2011-2012, atunci când a reușit s-o califice în primăvara europeană, dar a pierdut campionatul.

Citește și • Dan Nistor exclude FCSB din lupta pentru titlu: „Doar Craiova și CFR își doresc performanța”

florinel comnaliga 1Ilie Stanfcsbdennis man