Costel Enache, în culmea fericirii după calificarea în semifinale: ”Un trofeu cu Astra ar însemna o minunăție”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 27 februarie 2019, ora 19:42,
costel-enache1
costel-enache1

Astra Giurgiu s-a impus cu 2-1 împotriva Dunării Călărași și s-a calificat în semifinalele Cupei României!

Costel Enache, antrenorul Astrei, a vorbit despre calificarea în semifinale. Acesta a explicat că adversarul a fost unul complicat, iar apoi a menționat ce ar însemna un trofeu câștigat cu formația din Giurgiu: ‘Nu a fost așa lejer jocul. Am avut o siguranță defensivă. Repriza a doua am suferit. Am văzut un adversar cu mult peste ceea ce era în campionat. Cupa României se abordează diferit. E bine că am adus calificarea. Îi mulțumim domnului Nicolae pentru sprijin. Cele două goluri marcate au adus o relaxare, însă trebuiau să aducă o siguranță nu o relaxare. Un trofeu cu Astra ar însemna o minunăție.” a declarat Costel Enache pentru DigiSport.

Astra a fost calificată în semifinalele Cupei României de Vahid Hambo, un atacant finlandez de 24 de ani care a reușit o ”dublă”. Acesta a vorbit despre nivelul Ligii 1 și despre golurile marcate: ”Sunt fericit că am înscris două goluri și mi-am ajutat echipa să ajungă în semifinale. Încă învăț despre fotbalul din Romania. Nivelul este destul de bun cu jucători buni. Am auzit că sunt primul jucător finlandez din Liga 1. Astra are jucători buni care mi-au creat ocazii bune de gol.” a declarat atacantul Astrei.

Claudiu Belu, fundașul Astrei, a vorbit despre meci și a explicat cum a fost întâlnirea cu prietenul lui, Steliano Filip: ”Am început foarte bine jocul. Știam că trebuie să dai gol repede ca să îți faci jocul ușor. A adus o liniște și o relaxare (n.r. că am marcat rapid). Mă bucur că ne-am calificat. (n.r. despre întâlnirea cu Steliano Filip) Mai are de jucat până va ajunge la o formă bună.” 

Astra Giurgiu și Viitorul sunt primele două echipe calificate în semifinalele Cupei. Următoarele echipe se vor decide în urma meciurilor Sepsi – CFR și Csikszereda – Universitatea Craiova.

declaratiiAstracupa romanieidunarea calarasi