Cosmin Contra ar mai fi vrut jucători de la U21! Ce i-a stricat planurile selecționerului

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat miercuri, 12 septembrie 2018, ora 14:17,
Cosmin-Contra
Cosmin-Contra

Naționala României U21 este aproape calificată la Campionatul European de tineret după victoria împotriva Bosniei, scor 2-0. Tinerii jucători l-au impresionat și pe Cosmin Contra, care i-ar fi vrut la echipa mare.

Cosmin Contra a declarat că pe lista convocărilor se aflau mai mulți fotbaliști talentați de la U21. Printre puștii pe care i-a avut la dispoziție se numără Denis Drăguș (FC Viitorul), Cristian Manea (CFR Cluj), Tudor Băluță (FC Viitorul).

Citește și Cum a răspuns MM Stoica atacului fără precedent lansat de Boloni! Oficialul FCSB, „doctor” în riposte

Selecționerul României a luat în calcul și obiectivul pe care Mirel Rădoi îl are de îndeplinit cu echipa de tineret. Cu lotul de care a dispus antrenorul selecționatei U21, au fost obținute două victorii consecutive.

„Am înțeles nevoile lui Mirel, avem o comunicare foarte bună, analizăm nevoile fiecărei echipe. La această acțiune aș fi avut nevoie de mai mulți jucători de la U21, dar înțeleg această nevoie a tineretului. Și noi, când ne-am calificat în 2000, 8-9 jucători din acea echipă am făcut pasul la echipa mare.

Știu că m-am maturizat foarte mult la acel campionat european, am jucat meciuri foarte grele, împotriva unor jucători foarte mari. Sunt sigur că această generație se va maturiza mai mult la acest campionat dacă se va califica, mai mult decât ar face-o dacă nu vor reuși calificarea.

Citește și Anunț-surpriză făcut de Darren Cahill! Cine este antrenorul care o va însoți pe Halep la următorul turneu

Sunt mulți jucători tineri, Mirel are multe posibilități pe acele posturi, a contat foarte mult prioritatea pe care a avut-o el la aceste două meciuri. Amândoi analizăm de fiecare dată când ne intâlnim, vorbim despre plusurile și minusurile jucătorilor de la tineret și luăm o decizie”, a spus Cosmin Contra.

Florinel Coman (FCSB), Dennis Man (FCSB) și Ianis Hagi (FC Viitorul) ar putea fi jucătorii  pe care Cosmin Contra i-ar fi vrut în lot pentru meciurile disputate în Nations League.

Nationala Romaniei U21dennis manmirel rădoiCampionatul European de tineretFlorinel Comancosmin contraNations Leagueianis hagi