Cosmin Contra a fost operat. Mesajul selecționerului pentru suporteri

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 16 octombrie 2018, ora 15:38,
cosmin-contra-operatie
cosmin-contra-operatie

Selecționerul echipei naționale, Cosmin Contra, a fost operat astăzi la piciorul stâng, după ce a suferit o ruptură la tendonul lui Ahile. Intervenția chirurgicală a avut loc la Madrid.

La începutul lunii octombrie, Contra a alunecat pe scările unui hotel din Cluj-Napoca, înaintea meciului dintre CFR şi Universitatea Craiova, din Liga 1.

Dragi suporteri ai naţionalei, operaţia a decurs bine, fără probleme. Mă simt bine. Voi fi cât mai repede aproape de băieţi. Îmi pare rău că la meciul cu Serbia nu am putut să vă facem fericiţi cu cele trei puncte, dar ne vom bate ca şi până acum să vă facem în continuare fericiţi. Mulţumim pentru că aţi fost alături de noi la meciul cu Serbia şi vă aşteptăm şi la următorul meci al echipei naţionale alături de noi„, a spus Contra după operație, potrivit Telekom Sport.

În luna noiembrie, România va disputa ultimele două runde din Liga Națiunilor, cu Lituania (17 noiembrie, acasă) și Muntenegru (20 noiembrie, în deplasare).

operatiesuportericosmin contraromaniaechipa nationalacontraliga natiunilor