Coronavirus | Simona Halep a anunțat câți bani a donat către spitale. „A fost un moment venit din interior”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 11 aprilie 2020, ora 22:51,
halep-fed cup
halep-fed cup

Simona Halep (locul 2 WTA) s-a implicat în lupta împotriva pandemiei de coronavirus. Pe lângă mesajele transmise fanilor, jucătoarea de tenis a dezvăluit că a donat 30.000 de euro către spitalele din România, pentru aparatură medicală și echipamente.

La ora actuală, România a raportat aproape 6.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. 291 de oameni au murit.

Spitalele se confruntă cu numeroase probleme, întrucât numărul de cazuri a crescut foarte mult în ultimele zile. Mai multe persoane publice au donat bani pentru achiziția de materiale și medicamente.

Este corectă suma (n.a. – 30.000 de euro). A fost un moment venit din interior, am zis că indiferent de sumă trebuie să donez. Cadrele medicale sunt cele mai expuse şi au nevoie de echipament. Eu am mai donat, nu-mi place să anunţ. Dar aici mi-am dorit să postez eu videoclipul acela, voiam să transmit exact ceea ce mi-am propus, ca toţi oamenii care au posibilităţi să doneze.

Este important să ne bucurăm de ceea ce avem, de familie şi de oamenii pe care îi iubim. Trebuie să avem răbdare, să avem încredere că totul va fi bine, să ne protejm pe noi şi să-i protejăm pe cei din jur„, a spus Simona Halep într-un interviu pentru DigiSport.

View this post on Instagram

…home ❤️

A post shared by Simona Halep (@simonahalep) on

CITEȘTE ȘI -> Veste proastă pentru Simona Halep! Un alt turneu important va fi amânat pentru 2021

spitaleHalepcoronavirussimona halepdonatii