Federația Română de Fotbal (FRF) a primit o informare din partea UEFA cu privire la stadiul procesului de identificare a celor mai bune soluții pentru reluarea competițiilor. Forul european avertizează că țările care decid abandonarea competițiilor naționale în curs de desfășurare riscă excluderea din ediția viitoare a Ligii Campionilor și a Ligii Europa.
Scrisoarea a fost redactată de UEFA ca urmare a anunțului făcut de Liga Profesionistă de Fotbal din Belgia, care a propus oprirea definitivă a campionatului, întrerupt la mijlocul lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus.
În documentul trimis asociațiilor naționale, UEFA, Asociația Cluburilor Europene și Asociația Ligilor Europene evidențiază întâi contextul “crizei de sănătate fără precedent pentru societatea noastră,cu un impact dramatic asupra tuturor industriilor și sectoarelor economice”, în care “fotbalul nu face excepție și și-a suspendat deja de săptămâni bune competițiile interne și europene”.
Scenariul adoptat poate fi anunțat la jumătatea lunii mai
FRF susține că UEFA analizează scenarii care acoperă lunile iulie și august 2020, incluzând posibilitatea reluării competițiilor UEFA după finalizarea competițiilor naționale.
"Gestionarea integrată a calendarelor este imperios necesară pentru că finalizarea sezonului 2019/2020 trebuie corelată cu începutul următorului sezon, care poate fi afectat de această extindere a termenului după 30 iunie 2020. Urmărind îndeaproape evoluția situației, grupurile de lucru vor indica <pe cât de curând posibil, în mod ideal la jumătatea lunii mai, care dintre planurile de finalizare a sezonului poate fi adoptat>", se arată în comunicatul FRF.
Mesaj ferm pentru desfășurarea completă a competițiilor
FRF a fost informată de către UEFA că “stoparea definitivă a competițiilor ar trebui să fie chiar ultima variantă la care se poate recurge, doar după eventuala confirmare că nicio alternativă de calendar nu ar permite finalizarea sezonului”.
Cu privire la țările ce au decis sau decid abandonarea competițiilor naționale în curs de desfășurare, mesajul este clar: “orice astfel de decizii, la acest moment, sunt premature și nejustificate” iar “finalizarea prematură va aduce îndoieli cu privire la îndeplinirea condițiilor legate de participarea țării respective în cupele europene, câtă vreme aceasta este determinată de rezultatul sportiv obținut la încheierea unui sezon complet de competiție internă”.
"În completare, UEFA întărește poziția specificând că își rezervă dreptul de a evalua dreptul cluburilor de participare în competițiile europene în acord cu regulamentele în materie", se mai arată în comunicatul Federației Române de Fotbal.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News