CORONAVIRUS | Decizie de ultimă oră luată de Gigi Becali! Și-a anunțat staff-ul și jucătorii

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 24 martie 2020, ora 12:04,
Gigi Becali
Gigi Becali

Gigi Becali a anunțat că fotbaliștii pregătiți de Bogdan Argeș Vintilă nu își vor relua prea curând antrenamentele.

Patronul FCSB este preocupat de faptul că în România au început să moară tot mai mulți oameni din cauza noului coronavirus, așa că și-a sfătuit fotbaliștii să iasă cât mai puțin din casă.

„Dacă pe la mijlocul săptămânii trecute mă mai gândeam că am putea relua antrenamentele, acum nici că nu se mai pune problema. Ce îți spun ție le-am spus și oamenilor mei din conducerea echipei.

Nu mă mai interesează să reiau activitatea prea curând după ce am văzut și văd în continuare că au început să moară oamenii în România. În București văd că aceste cazuri de infectare cu coronavirus încep să crească de la o zi la alta. Voi credeți că mie îmi mai arde de fotbal?

Nu este de joacă cu acest virus și le transmit și eu oamenilor să stea în case. Lucrul ăsta îl transmit și jucătorilor mei. Eu mă gândesc și la sănătatea lor, la fel cum mă gândesc la sănătatea tuturor românilor. Ce vreți să fac? Să le dau drumul băieților la antrenamente și să se întâmple, Doamne ferește, vreo nenorocire? Nici nu mă gândesc, iar dacă Iohannis prelungește starea de urgență nici nu mai are rost să discutăm. Cum să dau eu ordin să se reia activitatea în astfel de condiții? Nu sunt nebun să îmi expun jucătorii. În plus, la mine la baza de la Berceni sunt și alți angajați, de la îngrijitori de teren până la ultimul om care lucrează pentru FCSB”, a spus Gigi Becali, potrivit ProSport.

Până în momentul de față România a raportat opt decese din cauza infectării cu noul coronavirus.

Citește și ♦ Propunerea pe care o face Lucian Goian pentru ca sezonul 2019 – 2020 să fie finalizat

gigi becaliliga 1fcsb