Cornel Dinu nu rămâne dator! Răspunsul lui Mister după atacul lui Victor Becali

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 05 mai 2020, ora 13:54,
victor becali dinu
victor becali dinu

Cornel Dinu a reacționat rapid după ce agentul FIFA a „disecat” ultimele sale dezvăluiri. 

Victor Becali s-a arătat contrariat de faptul că multe dintre acestea nu puteau fi probate. Cornel Dinu i-a adus aminte agentului definiția noțiunii de prietenie.

„Când ești cu adevărat prieten cu cineva, și nu doar amic sau cunoscut, ești alături de el tot timpul, chiar și atunci când poate și el, ca orice enoriaș, să mai greșească. E grea prietenia, aproape imposibilă pentru cei firavi moral și caractere îndoielnice. În prietenie trebuie să dai, nu să ceri!

În privința lui Victor Becali, prietenia, dar mai ales înțelegerea mea sunt aceleași ca altădată. M-au onorat, avea o judecată simplă, dar sănătoasă. De aceea, orice a spus și poate va mai spune despre mine nu pot nici măcar să-i iau în considerație” a declarat Mister pentru Fanatik.

Foto: arhivă personală Cornel Dinu. Poza i-a fost dedicată lui Victor Becali alături de cuvintele ce alcătuiesc textul acestui material.

Iar în stilul caracteristic, legenda dinamovistă îi oferă lui Victor Becali pilde inspirate de  exemplele din trecut ale unor personalități.

„Asumându-mi riscul că «adevărul e revoluție», cum spune André Malraux și că acela care îl spune își asumă riscul de a fi călcat în picioare, am povestit episoade din viața mea așa cum au fost ele, și pe care Victor, atât de apropiat de mine pe atunci, știe bine că așa au fost.

Deci n-ar avea nevoie de confruntări unu la unu pentru confirmări. Așa cum se proceda, și se mai procedează!, în anchetele penale de la începutul secolului 14, când Filip cel Frumos a distrus Ordinul Templierilor. Și pe care nu le doresc nimănui”, a încheiat pledoaria Mister.

CITEȘTE ȘI –>>  Victor Becali, atac frontal la Cornel Dinu: “Are acest prost obicei, și-a îndepărtat toți prietenii din cauza asta”

reactievictor becalidezvaluiricornel dinu