Contra surprinde: ”Niciodată nu e prea târziu să se înțeleagă două părți!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 29 noiembrie 2020, ora 00:04,
contra
contra

Cosmin Contra a oferit prima reacție după victoria la scor cu FC Viitorul, 3-0.

Dinamo s-a dezlănțuit în Cupa României. Fabbrini, ”dublă”, și Sorescu au făcut spectacol în Ștefan cel Mare.

Imediat după fluierul final, ”Guriță” a vorbit despre viitorul său pe banca roș-albilor.

Discursul tehnicianului a surprins: ”Era o chestiune de timp până să înceapă lucrurile să funcționeze. Diferența a făcut-o că azi am dat goluri. Vreau să îmi felicit jucătorii. În situația asta, să câștigi cu 3-0 două meciuri, mă face să fiu foarte fericit și să le mulțumesc din suflet.

Știu că le e greu să vină să se antreneze, să vină să joace. Dau dovadă de caracter. Mă bucur că lucrurile încep să funcționeze. Echipa arată foarte bine. Au dat două goluri foarte frumoase. Am fost agresivi. Nu ne-am oprit la 2-0. Jucăm pentru fani. Au venit aseară să vorbească cu băieții, să îi motiveze. Aceste victorii sunt pentru ei.

Din punctul meu de vedere există o cale de înțelegere. Niciodată nu e prea târziu să se înțeleagă două părți. Ce am trăit în aceste luni nu îi doresc niciunui antrenor. Mi-aș dori în ceasul al 12-lea să se rezolve ce s-a promis. Nu vreau să plec după 100 de zile în care n-am primit niciun euro.

Mâine vom avea pauză. Vom programa antrenamentul luni dimineață. Telefonul e deschis la orice oră. Directorul sportiv este aici. Dacă are ceva să-mi transmită, sunt aici.” a declarat Contra după victoria cu Viitorul.

Citește și CUPA ROMÂNIEI | Dinamo s-a dezlănțuit! Goluri de PlayStation în Ștefan cel Mare

cosmin contrarealitateadeclaratiidinamo