Contra le dă o veste bună dinamoviștilor! Renunță să dea clubul în judecată, dar are o singură condiție

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 19 ianuarie 2021, ora 12:11,
cosmin contra dinamo
cosmin contra dinamo

Adus ca un garant al proiectului lui Pablo Cortacero, fostul antrenor al „câinilor”, Cosmin Contra, a fost primul care a părăsit echipa din cauza problemelor financiare!

Cosmin Contra la Dinamo a fost prima mișcare făcută de noua conducere spaniolă, iar numirea sa în funcția de antrenor principal a reprezentat pentru întreaga suflare dinamovistă un semn că totul va merge în direcția potrivită. La doar câteva luni de la preluarea echipei, „Guriță” și-a anunțat plecarea de la echipă din cauza promisiunilor neonorate ale lui Cortacero.

Potrivit informațiilor venite din partea GSP, Contra nu și-a deschis nici până acum un proces de judecată împotriva celor de la Dinamo, pe motiv că nu și-a primit salariile cuvenite, iar acesta a purtat chiar și o discuție cu oficialii din Ștefan cel Mare. Fostul selecționer le-a comunicat celor din club că nu va depune memoriu la FIFA, cu condiția ca acesta să își primească banii până în momentul plecării de la echipă.

Astfel, Dinamo va fi nevoită să îi plătească fostului antrenor suma de 75.000 de euro, în comparație cu cei 350.000 de euro, atât cât însemna plata salariului integral provenit din contractul semnat în momentul venirii la club, la care se mai adăuga alți 36.000 de franci elvețieni, din cheltuielile de judecată.

Cosmin Contra a fost instalat pe banca „câinilor” la sfârșitul lunii august a anului trecut și a reușit să pregătească echipa doar 11 meciuri. „Guriță” a decis să plece de la formația „alb-roșie” la începutul lunii decembrie, iar în locul său a fost numit secundul acestuia, Jerry Gane.

Citește și Situația de la Dinamo, din nou în atenția presei spaniole: “Clubul este aproape de faliment din cauza datoriilor!”

bani dinamocontrarealitatealiga 1dinamo