Continuă transferurile la Rapid! Au adus un atacant care a jucat în Liga 1

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 05 iunie 2019, ora 13:24,
dodoi
dodoi

Rapid București l-a transferat pe atacantul Gabriel Dodoi (20 de ani) de la CFR Cluj. În acest an, Dodoi s-a remarcat la Pandurii, în Liga a 2-a, pentru care a marcat de cinci ori.

Născut la Târgu-Jiu, Dodoi a debutat în Liga 1 la doar 18 ani, în 2016, într-un meci Pandurii – ACS Poli Timișoara, scor 2-2, și a bifat cinci partide pe prima scenă a sezonului 2016-2017.

În vara anului 2018, Gabriel Dodoi a fost cumpărat de către CFR Cluj, de unde a fost împrumutat la Sepsi Sfântu Gheorghe, pentru a prinde experiență în Liga 1.

La Sepsi, Dodoi a jucat în doar trei meciuri, două în Cupa României și unul în campionat, contra FCSB. În iarnă, a fost împrumutat de către CFR la Pandurii Târgu-Jiu, unde a făcut un retur foarte bun, cu 5 goluri în 10 meciuri.

„Sunt foarte fericit că am ajuns la o echipă mare, cu suporteri frumoși, și sper din tot sufletul că voi putea pune umărul la promovarea Rapidului în Liga 1”, a spus Dodoi pentru fcrapid.ro.

Dodoi a semnat un contract pe doi ani cu Rapid, cu drept de prelungire, și este cel de-al treilea jucător ofensiv transferat în această vară, după George Tudoran (Pandurii) și Matias Roskopf (Boca Juniors).

atacantrapidpanduriiliga 2gabriel dodoitransfer