Continuă problemele pentru Gică Popescu! „E nevoie să fiu spitalizat”

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat luni, 14 septembrie 2020, ora 18:42,
gica popescu viitorul
gica popescu viitorul

Gică Popescu a fost testat pozitiv la coronavirus în urmă cu o săptămână. Președintele clubului Viitorul a dezvoltat o pneumonie care îl obligă să stea internat în spital.

Fostul căpitan al naționalei, în vârstă de 52 de ani, se află internat la Spitalul „Matei Balș” din București.

„Avusesem niște dureri de cap și doar într-o zi câteva frisoane. Am zis să merg să fac testul, mai ales că eu m-am testat de multe ori. și am ieșit pozitiv, dar în acel moment eram OK, nu mai aveam simptome. Apoi, fiindcă am ieșit având coronavirus, m-am dus la Matei Balș pentru investigații suplimentare. Ce a urmat n-a fost bine fiindcă virusul a dezvoltat foarte repede o pneumonie și nu mi-a fost bine. Cu tuse, după cum vezi și acum când vorbesc cu tine mai tușesc.

Din păcate, Computerul Tomograf pe care l-am făcut în weekend nu a arătat foarte bine, în privința plămânilor, iar doctorii mi-au spus că e nevoie să continui să fiu spitalizat”, a declarat Gică Popescu pentru GSP.

Gică Popescu nu a avut nevoie de ventilație mecanică și nu a ajuns la Terapie Intensivă, precum patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru.

„Nu s-a pus problema să fiu ventilat mecanic, fiindcă nici un moment n-am avut o saturație de oxigen mai mică de 97-98%, deci am fost OK din acest punct de vedere. În schimb, medicamente am luat, e vorba despre Remdesivir”, a mai spus Gică Popescu.

gica popescuviitorulcoronavirus