Consolare palidă. Premiul oferit lui Arlauskis

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 29 februarie 2020, ora 22:27,
GIEDRIUS ARLAUSKIS
GIEDRIUS ARLAUSKIS

CFR Cluj a părăsit Europa League după eliminarea dramatică de la Sevilla. UEFA l-a premiat pe unul dintre oamenii lui Dan Petrescu după partida de pe Ramon Sanchez Pizjuan.

Lituanianul Arlauskis a fost inclus în echipa săptămânii din Europa League pentru prestaţia din returul cu Sevilla. Cele şase parade ale portarului lui CFR Cluj au încuiat poarta campioanei din Liga 1.

CFR a avut şansa calificării în final, dar golul lui Adrian Păun a fost anulat după ce arbitrul a apelat la sistemul VAR.

Giedrius Arlauskis este în formă de zile mari și s-a remarcat și în meciul tur, acolo unde a avut două parade frumoase în fața lui De Jong și Rony, ultima în prelungiri.

După 1-1 în tur, CFR Cluj a avut ghinion în returul care s-a încheiat 0-0.

În vârstă de 32 de ani, Gedrius Arlauskis este evaluat pe site-urile de specialitate la două milioane de euro. Portarul lituanian este sub contract cu CFR Cluj până la finalul sezonului. 

arlauskisEuropa Leaguecfr clujechipa rundeisevilla