Cornel Dinu a comentat prestația ''tricolorilor'' din partida cu Norvegia, pierdută cu 0-4. Doi jucători l-au dezamăgit pe ''Procuror'', care a avut o reacție în stilul său caracteristic.
Naționala României continuă seria evoluțiilor dezamăgitoare. După eșecul cu Islanda, ”tricolorii” au primit o lecție din partea Norvegiei, la Oslo. Nordicii au câștigat cu 4-0, grație ”hat-trick-ului” semnat de puștiul-minune Erling Haaland.
Alexandru Crețu și Alexandru Mitriță sunt cei doi jucători pe care fostul antrenor i-a criticat în termeni duri. Prestația celor doi mijlocași nu l-a impresionat pe Dinu.
''Crețu este un fel după chipul și asemănarea lui Rădoi, un închizător pe-acolo, așa, care, mă rog, ferească Dumnezeu să-l pui să închidă și o ușă de bancă, că e devalorizat tot, s-a ales praful.
Mitriță e mai mult un hopa-mitriță decât un jucător de fotbal, la ora actuală”, a concluzionat Cornel Dinu la TelekomSport.