CFR n-a mai repetat meciul excelent de la Glasgow și a pierdut pentru prima oară în grupele Europa League, scor 0-2.

Bogdan Mara crede că scoțienii au fost mult mai motivați și e conștient că echipa sa n-a avut nicio șansă de această dată.

”Eram convinşi că Celtic era dornică de revanşă, că va fi extrem de motivată. Poate în primul meci nu ne-au luat în calcul şi nu au considerat că nu suntem un adversar pe măsură. Au fost mult mai motivaţi decât noi şi au făcut un meci mult mai bun, nu ne-au dat nicio şansă. Noi am reuşit să facem o minune atunci. Un meci extraordinar al nostru, nişte reuşite senzaţionale”, a spus Bogdan Mara, pentru Telekom Sport.

Dan Petrescu nu a fost singurul cu probleme medicale, iar asta a cântărit mult, crede Mara: ”Din păcate, au mai existat câteva cazuri, nu ştiu din ce cauză. Au fost doi jucători şi din staff-ul tehnic cu mici probleme, dar Dan a avut cea mai mare problemă. Totuşi, lipsa lui de la antrenamente şi nefiind în starea cea mai bună cred că a afectat puţin şi jucătorii”.