Concluziile lui Costel Enache după încheierea cantonamentului: „Avem toate argumentele necesare”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 08 iunie 2020, ora 13:55,
costel enache petrolul
costel enache petrolul

Jucătorii Petrolului Ploiești au efectuat cea de-a treia testare COVID-19 și au pus capăt cantonamentului de două săptămâni. Antrenorul ‘lupilor galbeni’, Costel Enache, s-a declarat încrezător că echipa lui va avea evoluții bune în play-off-ul Ligii a 2-a.

După ieşirea din cantonamentul centralizat, jucătorii Petrolului au primit două zile libere din partea lui Costel Enache.

Miercuri după-amiază va fi programat primul antrenament după reluarea pregătirilor în efectiv complet.

A fost ceva inedit și pentru noi, pentru că nu ne-am mai confruntat cu o astfel de situație. Am stat de dimineață până seară pe teren cu grupele de jucători, a fost destul de complicat de organizat antrenamentele, dar am găsit soluții și sunt bucuros că am încheiat cu bine această perioadă.

Evident, nici pentru jucători nu a fost foarte confortabil, pentru că și ei au alte așteptări, alte obiceiuri, sunt obișnuiți să socializeze, să se antreneze în grup, să aibe meciuri! Una peste alta, însă, consider că ne-am făcut treaba bine și sunt foarte mulțumit de modul în care băieții au răspuns în această perioadă, de implicarea lor la antrenamente, de concentrarea și de unitatea de echipă de care au dat dovadă, chiar și în condițiile speciale cu care ne-am confruntat! Este doar un prim pas, știm cu toții că greul abia urmează, dar avem toate argumentele necesare astfel încât să fim optimiști și să credem că lucrurile vor merge spre bine„, a spus Costel Enache.

Șansele Petrolului la promovare au crescut după implementarea play-off-ului pentru finalul de sezon din Liga a 2-a. Iată cum arată clasamentul înaintea celor cinci meciuri:

  1. UTA Arad  25 puncte
  2. CS Mioveni 20*
  3. Turris Oltul Turnu Măgurele 20*
  4. Campionii FC Argeş 19
  5. Petrolul Ploieşti 19
  6. Rapid 19*

*echipele beneficiază de o rotunjire în plus cu 0,5 puncte

CITEȘTE ȘI -> Petrolul, final de cantonament! Amical tare pentru “lupi”

costel enacheplay offcantonamentliga 2antrenorpetrolul