FCSB va termina pentru prima oară din 2012 încoace în afara primelor două locuri ale clasamentului.
Iar situația nu îi pică bine deloc lui Florin Tănase, cel care are deja 4 ani în tricoul roș-albastru.
"Suntem într-o situație foarte grea. Sperăm ca de la anul să nu mai fim în aceeași situație. Din păcate pentru noi, în ultimul timp, nu mai impunem respect, nu le mai e frică adversarilor de noi.O să vedem ce să facem, o s-o scoatem la capăt. Ne rămâne cupa. Ar șterge cu buretele multe din anul acesta”, a fost reacția lui Florin Tănase la sfârșitul meciului.
Decarul vicecampioanei a fost dezamăgit și el de arbitraj, la fel ca și patronul său.
„Nu am reușit să obținem punct, am făcut un joc bun. Când adversarul primește două penalty-uri, cam greu să revenim. Primul a fost corect acordat, al doilea nu știu ce să zic. Am înțeles că am avut și noi penalty-uri și nu ni s-au dat", a completat atacantul.