Ciprian Deac (34 ani) așteaptă cu nerăbdare ca fotbalul să revină!
Competițiile sportive au fost întrerupe în România din cauza pandemiei de COVID-19.
Fotbalistul CFR-ului nu mai suportă să stea departe de teren și anunță că așteaptă cu nerăbdare să își stăpânească ''foamea'' de fotbal.
Deac este foarte atent la ceea ce mânăncă, însă spune că există un risc foarte mare în rândul fotbaliștilor de a se îngrășa în această perioadă.
"Abia aștept să începem antrenamentele, pentru că m-am săturat să-mi fie foame. Când văd mâncare, ies din casă, sincer încerc să mă abțin foarte mult. Sunt un tip care pune foarte repede pe mine (n.r. - kilograme) și sunt foarte atent la alimentație, mai ales în această perioadă.
Am redus foarte mult din aportul caloric, pentru că se depune foarte repede. Organismul e obișnuit cu un efort zi de zi și, nefiind atent la alimentație, riscul e foarte mare să pui foarte repede kilograme în plus. Am avut probleme cu kilogramele până în perioada să plec în Germania. Cred că am avut minimum trei kilograme în plus" a declarat Ciprian Deac pentru Telekom Sport.
950.000 de euro este cota de piață a lui Deac, potrivit transfermarkt.com.
34 de apariții a bifat fotbalistul de 34 de ani pentru campioana României, în toate competițiile, în actualul sezon
12 goluri a marcat Ciprian pentru CFR în actualul sezon, în toate competițiile