Cine e cel mai lăudat fotbalist din Liga 1! ,,E greu să-i facă față cineva atunci când evoluează bine”

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat vineri, 26 februarie 2021, ora 13:49,
Hervin Ongenda
Hervin Ongenda

FC Botoșani nu are parte de mulți jucători de excepție, însă Hervin Ongenda nu se numără printre ei. Cel puțin asta declară antrenorul clubului.

Marius Croitoru este impresionat de evoluțiile francezului și se declară mulțumit de forma sportivă pe care o arată atacantul.

Când este în formă și vrea să joace, te face să rămâi blocat! Sunt foarte mulțumit de el. E greu să-i facă față cineva atunci când evoluează bine. Geniile sunt capricioase, da. El e un geniu, din punctul meu de vedere. E printre cei mai buni jucători pe care i-am văzut în cariera mea. Are momente când e incredibil, și la antrenamente și la meciuri., a spus antrenorul moldovenilor despre elevul său, la GSP Live.

Fotbalistul de 25 ani a avut recent o ofertă de un milion de euro, dar nu s-a concretizat nimic, din dorința jucătorului. ”Am avut o ofertă în jur de un milion de euro pentru el, recent, dar n-a vrut să plece”, a explicat Croitoru.

Hervin Ongenda are o cotă de piață de 550.000 euro în acest moment și are un gol și două pase decisive în acest sezon de Liga 1.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Marius Croitoru pune presiune pe arbitri înaintea jocului cu FCSB: ,,Suntem de departe cei mai dezavantajaţi”

liga 1fc botosanirealitateaofertamarius croitoru