Chiricheş, ghinion după ghinion! Din nou pe masa de operaţie

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 25 aprilie 2019, ora 14:17,
chiriches umar
chiriches umar

Necazurile par că nu vor să îl ocolească pe Vlad Chiricheş în actualul sezon. Abia revenit după ruptura de ligamente suferită în septembrie la meciul cu Muntenegru, fundaşul lui Napoli ar putea ajunge din nou pe masa de operaţie.

Chiricheş s-a accidentat la umăr în meciul de luni seară cu Atalanta. Înlocuit în minutul 13, internaţionalul român ar putea avea nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală.

„Terapie pentru Chiricheş, care săptămâna viitoare va suferi o operaţie pentru stabilizarea umărului” – a anunţat site-ul oficial al lui Napoli.

Cosmin Contra a oferit şi el explicaţii într-o intervenţie în direct la emisiunea ‘Un Calcio ala Radio’: „Vlad a făcut nişte teste, dar nu putem spune nimic până nu vom avea rezultatele. Staff-ul medical al lui Napoli şi cel al naţionalei României se vor întâlni cu siguranţă după ce vom avea rezultatul testelor pe care le va face în aceste zile” – a declarat selecţionerul.

Vlad Chiricheş a mai suferit o accidentare la umăr în 2017 şi a suferit o intervenţie chirurgicală în mai 2018. În septembrie anul trecut, a fost scos din circuit de o ruptură de ligament încrucişat.

vlad chiricheșcosmin contraaccidentareoperatieumarnapoli