Chelsea a făcut primul transfer important, după venirea lui Maurizio Sarri

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 14 iulie 2018, ora 15:58,
chelsea
chelsea

Chelsea Londra a anunțat transferul mijlocașului italo-brazilian Jorginho de la Napoli, în aceeași zi în care italianul Maurizio Sarri a fost numit în funcția de antrenor.

Jorginho (26 de ani) a semnat un contract pe cinci sezoane și va purta tricoul cu numărul 5.

Potrivit presei britanice, Napoli va primi 57 de milioane de euro în schimbul mijlocașului.

În sezonul trecut, Jorginho a reușit 4 goluri și 4 pase decisive în 39 de apariții pentru Napoli.

Sunt absolut încântat să fiu aici la Chelsea. Nu este ușor să faci parte dintr-o echipă atât de mare, așa că sunt foarte fericit. Abia aștept să joc într-un campionat atât de intens, pentru o echipă care vrea să câștige fiecare meci„, a declarat mijlocașul pentru site-ul oficial al londonezilor.

Italianul Maurizio Sarri (59 de ani) este noul antrenor al londonezilor, după demiterea lui Antonio Conte. Sarri a pregătit Napoli între 2015 și 2018, dar n-a reușit să câștige niciun trofeu.

chelseamaurizio sarritransfernapolijorginho