CFR e acuzată că pune presiune pe arbitraj: ”M-a deranjat asta!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 29 septembrie 2019, ora 13:57,
CFR Botosani
CFR Botosani

CFR Cluj e acuzată că pune presiune pe arbitraj înaintea meciului cu Gaz Metan.

Campioana României va juca astăzi, 29 septembrie, pe teren propriu, cu formația din Mediaș, de la ora 20:30.

Edi Iordănescu este nemulțumit de presiunea pe care ardelenii o pun pe arbitraj. Antrenorul român a explicat că și echipa lui a fost dezavantajată în partida cu Craiova, însă subiectul l-a închis imediat după meci.

”M-a deranjat presiunea care s-a pus pe arbitraj din partea celor de la CFR pentru acest joc. Am văzut că au început să enumere cât de mult au fost dezavantajați la Botoșani până în minutul 30. Cum se face că toată lumea se plânge de arbitraj? Chiar toți sunt nedreptățiți?

Atunci, cine este sprijinit? Și noi am reclamat că la ultimul joc cu Craiova, acasă, am luat primul gol din ofsaid și am avut și penalty clar neacordat! Apoi, au spus-o și specialiștii! Dar, am vorbit după joc, la flash interviu, și apoi am închis subiectul.” a declarat Edi Iordănescu pentru DigiSport.

Tehnicianul Gazului este convins că arbitrii nu vor fi influențați și vor lua decizii corecte: Nu trebuie să construim un mediu de presiune și neîncredere. Avem la acest joc o brigadă foarte valoroasă și experimentată și sunt sigur că nu se vor lăsa influențați sub nicio formă de această presiune artificială” a mai spus antrenorul român.

Citește și Edi Iordănescu, pus la punct de sponsorul medieșenilor! „Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit”

liga 1arbitrajedi iordanescudeclaratiicfr cluj