CFR Cluj, super motivată la debutul în Europa League! Deac: „Ne-a trezit Mister la pauză”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 19 septembrie 2019, ora 21:23,
deac-lazio
deac-lazio

CFR Cluj a reușit o victorie neașteptată cu Lazio Roma, scor 2-1, la debutul în grupele Europa League. Ciprian Deac, autorul unui gol din penalty, a declarat că ardelenii au jucat slab în prima repriză, dar indicațiile lui Dan Petrescu de la pauză au generat schimbarea situației.

Bastos a deschis scorul în minutul 25, iar Ciprian Deac a egalat în minutul 41, din penalty.

Omrani, introdus pe teren în repriza a doua, a adus golul victoriei, în minutul 75.

O primă repriză în care nu ne-a ieșit nimic. Ei au controlat jocul, au reușit să marcheze. E bine că după o primă repriză proastă am reușit să egalăm. Cred că a doua repriză ne-am trezit, a fost alt CFR. Am avut o posesie mult mai bună, ne-am creat ocazii, nu ne-am apărat în jumătatea noastră. Eu zic că asta e fața CFR-ului.

Cum spunea Mister, nu prea e important sistemul atât timp cât noi ne dăruim pe teren. Nu a câștigat sistemul, au câștigat băieții, pentru că ne-am dorit foarte mult. Am fost crispați, dar ne-a trezit Mister la pauză.

Ăsta e Omrani, e un jucător decisiv, de valoare, care marchează atunci când trebuie. Suntem pe primul loc, dar e prima etapă, se poate întâmpla orice. Ne dorim să ieșim din această grupă și cred că ar fi o mare performanță… vedeți ce echipe sunt„, a spus Ciprian Deac la DigiSport.

Rennes și Celtic au încheiat la egalitate, scor 1-1. Prin urmare, CFR Cluj ocupă primul loc în grupa E. 

laziociprian deacEuropa Leaguecfr clujdeac