„Ce vrei tu aici?” Fotbalistul care a avut parte de o primire „specială” din partea lui Adrian Mutu

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 02 iunie 2020, ora 13:33,
mutu piturca
mutu piturca

Actualul selecționer al reprezentativei de tineret a fost în trecut unul dintre liderii vestiarului la echipa națională. 

Iar momentul apariției lui Max Nicu la lot a generat o reacție de care fostul fotbalist și-a adus aminte.

Mutu a fost un jucător deosebit. Îmi aduc aminte de ce mi-a spus când m-a văzut: „Ce vrei tu aici?”. Am crezut că glumește. Nu, mi-a zis că în Germania e mult mai frumos.

Părerea mea este că el ar fi realizat mult mai multe, dar a luat unele decizii nepotrivite. Antrenor la U21 este o șansă pentru el, iar numele lui este o garanție pentru națională”, a spus Maximilian Nicu pentru Pro Sport.

Fostul mijlocaș și-a luat cetățenia română în primăvara lui 2009, dar a prins doar 3 meciuri în tricoul naționalei, tot în același an.

Normal că am fost dezamăgit. Mai ales după toată zarva cu cetățenia, nu am fost la primul meci nici măcar pe banca de rezerve. Am mers în vestiar și am văzut ca nu am tricoul pus și atunci am înțeles că nu sunt în lot. Nu am fost supărat pe Pițurcă, dar am înțeles că el nu m-a vrut. Ăsta a fost și un motiv pentru care nu m-am simțit bine la națională.

Apoi a venit Răzvan Lucescu care a vorbit cu mine și m-a convins că are nevoie de mine. L-am plăcut de la început, un antrenor cu personalitate. Problema a fost, cu toate insistențele lui, că eu nu m-am simțit bine în echipă. Îmi cer scuze că nu am mai vorbit cu el. Poate că aș mai fi jucat în echipa națională”, a mai adăugat fotbalistul naturalizat.

CITEȘTE ȘI –>> Americanii sunt istorie! Noul club care scoate milioanele de euro dorite de Gigi Becali pentru Florinel Coman

max nicupiturcanaturalizarenationalarăzvan lucescumutu