Ce spun statisticienii în privința câștigătoarei Euro 2020! Echipele cu cele mai mare șanse la cucerirea trofeului

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 04 iunie 2021, ora 18:19,
favorite euro
favorite euro

Turneul final al CE va debuta peste o săptămână la Roma și se va încheia pe 11 iulie pe stadionul Wembley din Londra. 

Ediția a 16-a a competiției adună la start pentru a doua oară în istorie 24 de echipe care vor disputa 51 de partide în decurs de o lună. Dintre fostele campioane europene lipsește doar Grecia, surprinzătoarea câștigătoare din 2004. Un studiu realizat de o companie specializată în statisici la nivel mondial a scos în evidență care sunt echipele ce pot aspira la triumful suprem. Astfel, Franța și Belgia sunt considerate a fi naționalele cu șansele cele mai mari de se impune în ultimul act.

Sursă foto: AP Photo/Natacha Pisarenko

Campioana mondială este creditată cu un procent de 20,5 % la victoria final, în timp ce selecționata dracilor roșii a primit 15,7 % conform predicției. În urma celor două se află Spania, Germania și Portugalia. Campioana en-titre are 9,3 % șanse pentru a-și apăra trofeul continental. Cele mai mici șanse dintre cele 24 de naționale le are debutanta Macedonia de Nord, doar 0,02 %!. Ex-iugoslavii vor disputa meciurile lor din grupe la București, pe Arena Națională.

 CITEȘTE ȘI –>> Momentul special oferit de Messi și coechipierii săi: “Diego e Diego!”

favoritestatisticienieuro 2020realitatea