Ce planuri are Dan Alexa după ce promovează cu Dunărea Călărași

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 12 aprilie 2018, ora 12:25,
dan-alexa
dan-alexa

Dan Alexa e lider cu Dunărea Călărași în Liga a II-a și e foarte aproape de promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc. „Chirurgul” are planuri mari din vară, dar care nu au legătură cu echipa pe care o antrenează în prezent.

Prezent de Paști acasă, la Caransebeș, Alexa nu a exclus ca din vară să se ocupe destinele echipei locale, Viitorul.

„Voi avea o discuţie cu Felix Borcean (nr – primarul Caransebeșului), care este unul dintre prietenii mei foarte buni şi pe care îl apreciez mult. Mă gândesc să ajut oraşul, aici am început fotbalul, la Caransebeş sunt acasă, mă leagă foarte multe de acest loc, şi nu-mi place mediocritatea în care se află fotbalul de aici. Probabil că în vară am să vin câteva zile acasă şi atunci voi vorbi cu el. Vreau să văd care e situaţia, ce se doreşte, fiindcă acum, din câte am înţeles, Caransebeşul a ieşit din obiectivul promovării, beneficiind totuşi de condiţii mult mai bune decât au fost anul trecut. Aş dori să mă implic şi financiar, dar şi logistic”, a spus Dan Alexa.

Fost fotbalist printre altele la Poli Timișoara, Dinamo, Universitatea Craiova și Rapid, Dan Alexa și-a încheiat cariera chiar la Viitorul Caransebeș, pe 17 iunie 2017, la meciul cu Șurianu Sebeș, din prima manșă a barajului de promovare în Liga a III-a.

dan alexapromovareviitorul caransebesalexafotbaldunarea calarasiliga 2investitie