Ce notă i-au acordat jurnaliștii britanici lui Ianis Hagi. Românul a impresionat la primul meci ca titular

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 06 februarie 2020, ora 16:45,
ianis hagi rangers
ianis hagi rangers

Ianis Hagi a avut parte de o evoluție solită în prima partidă ca titular în tricoul lui Rangers. Fiul „Regelui” i-a cucerit pe fani, dar și pe jurnaliștii de la The Scottish Sun care i-au acordat nota 7 pentru evoluția de aseară, cea mai mare notă din meci.

Mijlocașul ofensiv nu a fost singurul care a impresioanat aseară. Edmundson, Goldson și Barisic au primit și ei tot nota 7 pentru evoluția din meciul cu Hibernian.

”Ce seară! O zi foarte specială pentru mine. La mulți ani, tată! Am făcut un efort mare astăzi și am arătat spirit de echipă. Sunt foarte fericit după primul meu gol, dar cel mai important este că am obținut cele trei puncte. Vă mulțumesc pentru sprijin, să continuăm tot așa”, a scris Ianis Hagi pe contul său de Facebook la finalul meciului.

Steven Gerrard, antrenorul lui Rangers, s-a declarat impresionat de jocul mijlocașului și a susținut la finalul meciului că abia așteaptă să-l vadă pe român evoluând în următoarea partidă.

„Hagi merită toate laudele, după aceast gol al victoriei, dar cred că prestația sa generală a fost remarcabilă în repriza a doua. Cred că a jucat bine în prima repriză, dar ce performanță la debutul său pe teren propriu în repriza a doua. De asemenea, finalizarea a fost extraordinară.

E un jucător inteligent și dacă acesta este drumul pe care va merge, abia aștept să-l văd din nou jucând”, a spus Steven Gerrard.

Citește și ♦ Asta le întrece pe toate! Alex Ioniță, dat dispărut de 3 zile: ”Nu l-am văzut!”

rangersianis hagigerrard