UPDATE | Ce înseamnă amânarea Euro. Cum sunt afectate celelalte competiții și ce soluții se pot găsi. Decizia în privința cupelor europene

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 17 martie 2020, ora 15:47,
steag euro 2020
steag euro 2020

Hotărârea forului european de a reprograma turneul final pentru vara anului viitor aduce cu sine modificări în calendarul competițional chiar pentru următorii doi ani. 

UPDATE | UEFA a anunțat și care sunt noile date la care se vor juca finalele cupelor europene în acest sezon. Astfel, ultimul act al Ligii Campionilor va avea loc pe 27 iunie, la Istanbul, iar cel al Europa League, trei zile mai devreme la Gdansk. 


Astfel, FIFA a trebuit să se replieze după această hotărâre luată și a fost nevoită să mute ediția CM al Cluburilor stabilită pentru vara lui 2021. Competiția care fusese încredințată Chinei a fost și ea amânată cu un an. În acest caz în 2022 vom avea atât CM al cluburilor în lunile de vară, cât și ediția CM din Qatar, programată la sfârșitul anului respectiv. Un alt turneu care nu va mai avea loc în 2020 este și Copa America, trimisă de mai marii fotbalului în calendarul competițional al anului 2021.

Decizia ca Euro să aibă loc în 2021 vine în sprijinul echipelor de club care vor avea posibilitatea astfel să încheie sezonul actual în timp util, singurul inconvenient fiind practic pauza mai mică a fotbaliștilor care vor relua stagiunea viitoare la distanță mai mică decât de obicei. Rămâne de văzut acum și când vor fi programate barajele pentru Euro 2020, având în vedere că pe datele stabilite pentru toamna acestui an sunt deja programate meciurile din grupele Nations League, în timp ce în primăvara lui 2021 încep deja partidele din preliminariile CM 2022.

CITEȘTE ȘI –>> BREAKING NEWS | EURO a fost AMÂNAT! Când se va disputa turneul final

copa americasezon competitionalcm al cluburiloreuroamânare