Ce a spus Simona Halep după victoria din primul tur la Wimbledon

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 03 iulie 2018, ora 21:21,
Halep-Wimbledon
Halep-Wimbledon

Simona Halep, liderul clasamentului mondial, a câștigat primul meci jucat pe iarbă în acest an. Românca a învins-o pe japoneza Kurumi Nara (locul 100 WTA), scor 6-2, 6-4, în primul tur al turneului de Mare Șlem de la Wimbledon.

Simona a vorbit despre presiunea resimţită după ce a câştigat primul turneu de Mare Șlem al carierei, la Roland Garros. Constănțeanca în vârstă de 26 de ani a precizat că a reușit să se adapteze la jocul pe iarbă, după un sezon lung pe zgură.

A fost o mare provocare pentru mine să vin aici şi să câştig în primul tur. Nu e uşor niciodată să câştigi după ce te impui la un Grand Slam, e presiune, să fiu sinceră. Dar am rămas încrezătoare, știam că va fi un meci greu. Am jucat împotriva ei acum câțiva ani, știam că joacă rapid și plat. Am încercat să rămân puternică pe picioare. M-am simţit bine, nu m-am gândit că nu am meciuri pe această suprafață. Am încredere în forţele mele după sezonul de zgură şi cred că am suficientă putere astfel încât să îmi ajustez jocul la ceea ce se cere pe iarbă„, a spus Halep pentru Eurosport.

Simona Halep va juca împotriva chinezoaicei Saisai Zheng (locul 126 WTA) în turul secund la Wimbledon.

Cel mai bun rezultat la Wimbledon pentru Simona Halep a fost semifinala din 2014, când a fost învinsă de către canadianca Eugenie Bouchard. În 2016 și 2017, românca s-a oprit în faza sferturilor de finală.

victoriewimbledonsimona halepsaisai zhengHalepkurumi nara