Ce a spus Cristina Neagu, după dezastrul din Japonia. „Toată lumea este vinovată!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 12 decembrie 2019, ora 11:35,

România a încheiat Campionatul Mondial din Japonia pe locul al 12-lea. Tricolorele au încheiat aventura din Țara Soarelui Răsare cu o înfrângere chiar în fața naționalei țării gazdă. 

România a obținut calificarea la turneul preolimpic ce va avea loc în luna martie, însă evoluția a fost modestă.

Jucătoarele trebuie să înțeleagă că trebuie să se antreneze mai bine la echipa de club, pentru că foarte multe lucruri nu se pot face la echipa națională.

Trebuie să vii montat, trebuie să te gândești că echipa națională e la cu totul alt nivel, și cred că și-au dat seama acum că nivelul e mult mai ridicat decât ce se întâmplă în Liga Națională.

Sper să înțeleagă că este nevoie de mult mai mult ca să joci la echipa națională, și nu doar ca să ajungi la un turneu, ci să faci meciuri bune, să câștigi, să te lupți pentru medalii.

Unele dintre noi ne luptăm de ani întregi să ajungem la o Olimpiadă, iar eu îmi doresc din tot sufletul să mergem la Tokyo, pentru că pentru mine cu siguranță ar fi ultima șansă să ajung la o Olimpiadă„, a spus Cristina Neagu.

Toată lumea e vinovată”

Căpitanul naționalei este de părere că vina trebuie asumată de toată lumea. Mai ales de staff-ul tehnic.

Toată lumea e vinovată, începând cu staff-ul și terminând cu noi, jucătoarele.

E clar că lucrurile n-au fost așa cum trebuie probabil nici din partea staff-ului, dar nu pot eu să comentez despre antrenori sau despre cine îl critică sau dacă trebuie schimbat sau nu, lucrul ăsta e decis de alții, cu mult mai multă putere decât mine.

Eu vorbesc despre fete, pentru că sunt cu ele în vestiar, știu ce vorbim, cum ne încurajăm zi de zi și ce ne dorim să facem și pentru asta mi-am permis să vorbesc despre ele. Însă nu pot să vorbesc eu despre antrenor. 

Cred că asta este valoarea noastră în momentul de față, de mijlocul clasamentului. Nu puteam spera la mai mult, chiar dacă am fost aproape să luăm două puncte cu Muntenegru. Trebuie să ne gândim și cum am ajuns în runda principală și cum am prins acest loc 12. 

E clar că nu e o performanță, dar mă bucur că am reușit totuși să fim aici, în condițiile în care sunt echipe mari în afara celor 12. A fost un turneu greu„, a mai spus Cristina Neagu.

Revenită după operația la genunchi în urma accidentării din 2018 – an în care a fost desemnată cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina a analizat propriile apariții pe parchet. 

Personal, sunt foarte mulțumită de evoluția mea, a fost peste așteptări. Având doar 10 antrenamente de handbal în picioare, nu mă așteptam la foarte multe din partea mea. Atâta vreme cât am avut putere și energie, am jucat la un nivel despre care pot să spun că a fost același cu cel de anul trecut. 

Doar că am rămas, ușor, ușor, fără benzină, pentru că nu am pregătire fizică și asta a început să se vadă în ultimele meciuri, am început să obosesc.

Cred că faptul că am reușit, practic într-o lună de zile, să ajung la același nivel de anul trecut, este un lucru senzațional, fără lipsă de modestie.

Nu știu câți jucători din lume reușesc asta.

Nu pot decât să fiu foarte mulțumită și să am grijă de sănătatea mea, pentru că jocul meu de handbal cu siguranță se va îmbunătăți„.

Absența jucătoarelor de la Corona Brașov

Jucătoarele de la Corona Brașov, lăsate acasă în urma scandalului de dopaj, ar fi putut face diferența la acest Campionat Mondial.

Nu spun că am fi fost campioane mondiale, însă unele dintre fete erau de mai mulți ani la națională, știau sistemul, știau ce trebuie să facă și se simțeau mai bine cu celelalte jucătoare.

E greu să aduci jucătoare cu o zi înainte, așa cum s-a întâmplat cu Polocoșer sau cu Elena Dache. E greu și pentru ele, e greu și pentru echipă. Iar unele dintre jucătoarele care lipsesc erau într-o formă foarte bună și cred că lucrurile ar fi arătat altfel cu ele”, a mai spus Cristina.

Vizitiu îi ia apărarea lui Ryde

Patricia Vizitiu a reamintit performanțele obținute de naționala României cu selecționerul Tomas Ryde pe bancă.

Nu este normal să se dea în antrenor, cu acest cuplu de antrenori am luat o medalie la Mondiale și ne-am calificat la Olimpiadă. Din păcate, anul acesta nu a fost cum a trebuit. Nu cred că asta este valoarea noastră. România merita să fie la un turneu preolimpic datorită rezultatelor din anii trecuți. Sunt sigură că România va arăta cu totul altceva„, a spus Patricia Vizitiu

Ryde: Fără Neagu, eram mai jos de locul 15

Selecționerul Tomas Ryde a subliniat importanța Cristinei Neagu, dar și faptul că jocul suferă prea mult în absența ei.

Jucătoarele trebuie să fie mult mai bine pregătite fizic și trebuie să joace mult mai mult la echipele de club.

Plănuim cel puțin două acțiuni cu echipa națională până la turneul preolimpic. Dacă am fi jucat la acest turneu fără Cristina Neagu, cred că am fi fost mai jos de locul 15.

Alte jucătoare trebuie să își crească nivelul jocului. Fiecare antrenor greșeste, fiecare jucătoare deasemenea.

Întotdeauna vor fi lucruri pe care le putem îmbunătăți. Întodeauna le mulțumesc jucătoarelor pentru munca lor. Am ajuns la acest turneu nu foarte pregătiți ca echipă. Am fost nevoiți să schimbăm jucătoare importante și asta poate ne-a făcut să ne fie teamă mai mult decât era cazul.

Sunt mândru de ce au făcut fetele, că au încercat să lupte, în unele meciuri chiar au reușit să fie o echipă.

Sper să înțeleagă că după acest turneu putem evolua și că multe lucruri se pot schimba până la turneul preolimpic din martie„, a spus Ryde.

japoniacristina neaguhandbal