Echipa Națională· 2 min citire

Ministerul Sporturilor a anunțat câte persoane vor putea asista pe Național Arena, la EURO 2020

Suporteri-România-Național-Arena

Suporteri-România-Național-Arena

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 29 mar. 2021, 16:39

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a avut, luni, o întâlnire cu o delegație UEFA.

Reprezentanții forului European au prezentat conceptul medical pentru protecția organizatorilor, voluntarilor, spectatorilor și staff-ului în contextul pandemiei de COVID care se va aplica la meciurile din cadrul EURO 2020 găzduite de Național Arena.

Astfel, la meciurile Austria - Macedonia de Nord, Ucraina - Macedonia de Nord, Ucraina - Austria vor fi câte 12.500 de spectatori în tribune.

"Ministrul tineretului și sportului, domnul Eduard Novak , alături de subsecretarul de stat cu atribuții în domeniul sportului, Cristian Ghiță, au avut astăzi o întrevedere cu o delegație a structurii de organizare UEFA EURO 2020 în România. Deelegația a fost formată din domnii Andreas Schär și Taras Mukovoz, Head of Venue Management, respectiv Venue Manager București, Venue Management fiind entitatea care gestionează activitățile care se desfășoară la stadion, incluzând măsurile de siguranță și securitate, mobilitatea, operarea stadionului, infrastructura sportivă, facilitățile pentru mass-media etc., precum și din domnii Florin Șari și Alexandru Cândea, lider al structurii locale de organizare UEFA EURO 2020 în România, respectiv manager operațional al aceleiași structuri.

Bucharest, Romania - October 14, 2019: General view of National Arena Stadium during Romanian team official training before the Euro 2020 game with No

FOTO: Profimedia

Invitații au prezentat conceptul medical gândit pentru protecția organizatorilor, voluntarilor, spectatorilor și nu în ultimul rând a staff-ului, aceasta având implicații majore asupra organizării meciurilor, deci și o importanță vitală pentru desfășurarea evenimentului sportiv.

Un scenariu de ocupare de 25 % din capacitatea stadionului ar însemna un număr de 12.500 spectatori prezenți în tribune, iar siguranța acestora, a sportivilor și organizatorilor rămâne un obiectiv prioritar, alături de cel legat de disputarea fără incidente a meciurilor", se arată în comunicatul pus de MTS pe Facebook.

Reprogramat între 11 iunie și 11 iulie 2021, Campionatul European ar urma să aibă loc la Glasgow, Dublin, Bilbao, Amsterdam, Copenhaga, Munchen, Roma, Sankt Petersburg, București, Budapesta și Baku. Semifinalele și finala sunt programate pe stadionul Wembley din Londra.

Programul meciurilor găzduite de Arena Națională:

Grupa C

Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00
Austria – Macedonia de Nord

Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00
Ucraina – Macedonia de Nord

Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00
Ucraina – Austria

Optime de finală

Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00
1F – 3A/B/C

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională