23.8 C
București
01 / 07 / 2020

RS Live

Realitatea.NET

Realitatea Financiară

TaBu

Cât de mult contează fanii? Statistica fără comentarii din Bundesliga

Bundesliga, cel mai important campionat din Europa care şi-a reluat desfăşurarea, a avut parte deja de două etape disputate în condiţii speciale. 

Englezii de la Sky Sports au remarcat un amănunt statistic uluitor. În absenţa fanilor din tribune, avantajul propriului teren aproape că a dispărut pentru echipele germane.

Cu tribunele goale, gazdele au obţinut victorii într-un procent de numai 16,7%, faţă de 43,3% – cât era media actualului sezon disputat în condiţii normale.

Prima etapă disputată cu porţile închise a fost şi mai grăitoare din acest punct de vedere: din nouă meciuri, unul singur s-a încheiat cu victoria gazdelor. Borussia Dortmund – Schalke 4-0!

Galben-negrii sunt obligaţi să învingă şi această statistică diseară, de la 19:30, în derby-ul cu Bayern Munchen. Borussia Dortmund, echipă obişnuită cu susţinerea unor fani incredibili, trebuie să câştige pentru a se apropia de liderul Bayern, aflat la o distanţă de patru puncte în clasament.


Spynews.ro

 

De la același autor

OPINIE | Mircea Rednic, “pe drumul cel bun”! Iaşiul construieşte frumos

Titlul îi aparţine preşedintelui de la Poli Iaşi. Ciprian Paraschiv, omul care îşi dorea îngheţarea sezonului în playout-ul din Liga 1, îşi declara susţinerea...

Un nume greu îi critică pe antrenorii de la FCSB: “Pentru 10.000 de euro poţi fi umilit!”

Gabi Balint a vorbit despre soarta antrenorilor care s-au perindat în ultima perioadă pe la FCSB. Fostul internaţional crede că cei care acceptă colaborarea...

VIDEO | Stanciu, pus la zid în Cehia! “L-aş fi dat afară, e vulgar!”

Proaspăt campion cu Slavia Praga, Nicolae Stanciu a avut parte de un sezon excelent în Cehia. Mijlocaşul român a ajuns să fie însă contestat...

Arădenii se victimizează înaintea meciului cu Petrolul! “Indiferent câte piedici ne pun miticii”

Primăria Arad le-a făcut o surpriză fanilor UTA înainte de startul playoff-ului din Liga 2. Derby-ul cu Petrolul va putea fi urmărit pe două...

CFR Cluj îşi bate recordul la transferuri! Ofertă de ultimă oră!

CFR Cluj poate da o lovitură uriaşă pe piaţa transferurilor! Billel Omrani este jucătorul care poate stabili un nou record în istoria clubului din...

Insinuări respinse pe teren! Dănuţ Coman: “Nişte idioţi!”

Prima repriză a meciului dintre Astra şi FCSB le-a dat apă la moară microbiştilor care se aşteptau la o victorie facilă a roş-albaştrilor. Preşedintele...

Ultimele știri

S-a umplut paharul! Rednic și-a ieșit din minți și a pus la zid arbitrajul: ”Nu se poate!”

Mircea Rednic a ieșit la atac după înfrângerea în fața celor de la Hermannstadt. Formația din Copou a pierdut cu 2-3 meciul de pe teren...

Ruben Albes rămâne cu picioarele pe pământ după prima victorie în Liga 1: ”Trebuie să muncim mult!” Ce spune despre familia Reghecampf

Ruben Albes (35 ani) rămâne cu picioarele pe pământ după prima victorie în Liga 1. FC Hermannstadt, formația pregătită de tehnicianul spaniol, a învins-o cu...

Cele mai citite

Fanii dinamoviști s-au dezlănțuit din nou împotriva conducerii! Postarea emoționantă a galeriei câinilor

Dinamo a ratat complet restartul sezonului și a pierdut primele trei meciuri oficiale. La criza sportivă se adaugă cea administrativă, clubul părând a fi...

VIDEO | Fac istorie pentru România! Tripleții cu tată turc vor să ducă “stejarii” la Cupa Mondială

Au 16 ani, sunt români, cu tată turc, și sunt...tripleți. Cei trei rugbyști fac performanță la RC Flamingo București, clubul care l-a format și...

Ruben Albes rămâne cu picioarele pe pământ după prima victorie în Liga 1: ”Trebuie să muncim mult!” Ce spune despre familia Reghecampf

Ruben Albes (35 ani) rămâne cu picioarele pe pământ după prima victorie în Liga 1. FC Hermannstadt, formația pregătită de tehnicianul spaniol, a învins-o cu...

Dinamo, într-o situație fără ieșire? “Oricărui antrenor i-ar fi greu acolo”

Câinii sunt ultimii în play-out și sunt amenințați cu retrogradarea mai mult ca niciodată în acest final de sezon. Antrenorul Rapidului, Dan Alexa, a...

Articole similare

VIDEO | Opriți-l dacă puteți! Fotbaliștii Benficăi, depășiți de viteza uluitoare a unui adversar

Vulturii și-au luat practic adio de la titlu după o nouă înfrângere în campionat. Benfica a pierdut în fața lui Maritimo cu 2-0 în...

Situație ingrată pentru Ionuț Radu! Decizia luată de către portarul român

Portarul Ionuţ Radu (23 de ani) şi-a prelungit contractul cu Parma până la finalul sezonului în curs, deși nu a jucat niciun minut de...

Jurgen Klopp, scrisoare de clasă pentru fanii lui Liverpool! Îndemnul nobil al antrenorului

Jurgen Klopp le-a transmis o scrisoare deschisă suporterilor lui Liverpool la câteva zile după ce echipa lor a devenit matematic campioană a Angliei. Managerul...

VIDEO | Barcelona, în degringoladă! Messi i-a întors spatele antrenorului

Barcelona rămâne în degringoladă în finalul sezonului din La Liga! Devansată de Real Madrid în clasament, trupa blau-grana dă semne că are probleme interne...

A murit Marian Cisovsky, fostul fundaș al lui Poli Timișoara! Suferea de o boală cruntă

După decesul lui Ionuț Popa o altă știre tristă a căzut ca un trăznet pentru fotbalului timișorean. Marian Cisovsky, fostul fotbalist al alb-violeților, a încetat...