Câștigă Halep și US Open? Un mare campion a dat verdictul: „E una dintre favorite!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 26 august 2019, ora 18:27,
halep
halep

Simona Halep are planuri mari și la US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Românca e optimistă după ce s-a impus la Wimbledon, iar Alex Corretja, fost număr 2 mondial, e sigur că Simona e printre favorite și la New York.

„Câștigând Wimbledon, m-a impresionat cu adevărat. Merită tot creditul care i se oferă, pentru că știm cu toții că la Roland Garros și în Australia joacă foarte bine. Dar să câștige Wimbledon este un lucru mare, așa că trebuie să spunem, Simona este una dintre favorite la US Open, cu siguranță.

Nu trebuie să-și schimbe stilul pentru sezonul de hard. A dovedit că, jucând agresiv, cum a făcut-o, își ajută jocul, iar atunci nu trebuie să depindă prea mult de adversară. Pentru Wimbledon, felul în care a jucat, atât de agresiv și dictând jocul, preluând controlul, mai ales în finală, a fost foarte important pentru ea.

Este probabil una dintre jucătoarele care se mișcă cel mai bine în teren din circuit, iar acest joc agresiv este de asemenea foarte important pentru ea”, a spus Corretja.

Halep tenisus openHalepHalep Wimbledonsimona halep