Calculele matematicianului Pustai înaintea finalei care a dus echipa sa în play-off-ul Ligii 2: „Erau 16 variante”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 29 martie 2021, ora 23:45,
cristi-pustai
cristi-pustai

Dunărea Călărași a ajuns în play-off-ul Ligii 2, după ce a câștigat în ultima etapă în fața celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 2-1. 

Astfel, fotbaliștii lui Pustai nu au mai trebuit să stea să vadă rezultatele de pe celelalte stadioane, pentru că un succes le-ar fi garantat automat îndeplinirea obiectivului. Dacă însă meciul s-ar fi încheiat cu un rezultat de egalitate, lucrurile s-ar fi complicat pentru călărășeni. Antrenorul lor le-ar fi comunicat însă imediat dacă ar fi avut motive să se bucure sau nu. Cristi Pustai a stat și a analizat toate variantele posibile înaintea confruntării.

„Aveam și varianta egalului, am făcut atâtea calcule, dar penultima etapă a fost destul de încurcată. În istoria fotbalului nu știu să fi fost 11 echipe cu șanse, niciuna să nu fie desprinsă. Cred că de asta e frumos fotbalul. Ne învață cum să acceptăm eșecul, dar și cum să ne bucurăm.  

„Erau 16 variante pentru noi la egal. Eram noi și Farul cu 32, Viitorul cu 33, iar restul erau de calculat. Nu era chiar ușor. Binomul Newton dezvoltat la puterea a patra, erau combinări, o variantă de 2, una de 6, 4 de câte 3, 16 în total. În cele mai multe aveam șanse dacă nu ar fi câștigat Clujul”, a venit replica spumoasă a tehnicianului de 53 de ani la finalul partidei de duminică. 

Dunărea Călărași va începe partea a doua a campionatului de pe poziție direct promovabilă.

„A contat grupul frumos pe care l-am format aici. Am avut un an foarte greu, așa ne-au dus partidele și rezultatele, să stăm la ultimul joc, în care încununai munca grea depusă într-un an de zile. Cineva a aliniat planetele și uite că am ajuns aici.

Încă avem probleme, dar sunt speranțe mari că se vor rezolva. E păcat de această echipă. Când se termină cu bine, toată lumea uită de greu, dar e bine să fim cu picioarele pe pământ. Dacă se vrea promovarea și sunt convins că se vrea, trebuie puse lucrurile la punct”, a mai afirmat antrenorul fostei prim divizionare. 

CITEȘTE ȘI –>> Daniel Pancu, sfat pentru conducerea Rapidului după calificarea în play-off: “A adus entuziasmul”

play offcrisi pustaicalificarerealitateadunarea calarasicalcule