Câinii trag la primul loc în playout! Încă trei puncte pentru Dinamo

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 27 aprilie 2019, ora 20:19,
iasi-dinamo
iasi-dinamo

Dinamo a ajuns la cea de-a cincea victorie consecutivă în playout. Câinii s-au impus cu 2-1 în deplasarea de la Voluntari, într-un meci în care gazdele au reclamat două lovituri de pedeapsă, iar dinamoviștii, una.

Toate cele trei goluri ale partidei au fost marcate în ultimele 10 minute ale partidei.

Echipa lui Mircea Rednic a deschis scorul în minutul 80.

Dan Nistor a centrat excepțional, iar Ricardo Grigore, abia intrat, a înscris lejer, cu capul.

Câinii i-au prins apoi pe cei de la Voluntari pe contraatac și s-au desprins pe tabelă, în minutul 89, când Mattia Montini a marcat din apropierea porții

Tudorie a redus din handicap în prelungiri, prea târziu însă pentru a încurca planurile lui Rednic.

Dinamo are acum 34 de puncte și e pe locul al doilea în play-out, la un punct în spatele celor de la Gaz Metan.

dinamovoluntarirednic