Dinamo n-a mai pierdut de 3 meciuri, însă un fost jucător al formației din Ștefan cel Mare așteaptă o schimbare.
Giani Kiriță crede că Dusan Uhrin Jr., antrenorul formației din Capitală, este un mare avantaj pentru ''câini'' datorită experienței pe care o are în fotbalul românesc.
''Important e că, până la urmă, avem un antrenor, un antrenor care a mai fost în campionatul din România și care cunoaște fotbalul de aici. Acum urmează să vedem ce se va întâmpla.'' a declarat Giani Kiriță pentru ProSport.
De asemenea, fostul mare jucător al clubului din Ștefan cel Mare speră ca situația să se schimbe la Dinamo: ''Toată lumea speră ca situația să se schimbe în bine, dar să avem niște performanțe este greu. La o echipă îți trebuie continuitate, îți trebuie stabilitate, ceea ce Dinamo nu a avut până acum. Vom vedea ce se va întâmpla, e greu de preconizat acum.'' a mai spus Kiriță pentru sursa citată.
În acest moment, Dinamo se află pe locul 9 în Liga 1, cu 10 puncte. În următorul meci, câinii vor juca în deplasare, la Giurgiu, cu Astra.