”Câini” răsuflă ușurați! Dinamo, foarte aproape să rezolve o problemă de un milion de euro

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 11 august 2020, ora 17:56,
tanase serban
tanase serban

Dinamo este foarte aproape să rezolve o problemă de un milion de euro: Ionuț Șerban poate continua în Ștefan cel Mare și în următorul sezon.

Fotbalistul a fost adus la Dinamo de la Sportul Studențesc, în 2013, iar dacă dinamoviștii îl dau afară sau îl vor vinde, formația roș-albă este obligată să îi plătească un milion de euro lui Vasile Şiman, patronul de atunci al Sportului Studențesc.

Situația lui Șerban le-a dat mari bătăi de cap dinamoviștilor în ultimii ani, însă ”câinii” pot răsufla ușurați și pot rezolva problema de un milion de euro, cel puțin pentru un an. Fotbalistul este dispus să își prelungească contractul cu Dinamo pentru încă un sezon.

”Eu sper să ne înțelegem. Am ținut legătura cu conducerea clubului și sunt deschis ideii de a continua cu Dinamo. Vreau să avem rezultate mult, mult mai bune în viitorul sezon fiindcă suntem Dinamo și cred că putem să facem acest lucru.”, a spus Ionuț Șerban pentru Gazetă.

  • 100.000 de euro este cota de piață a lui Șerban, potrivit transfermarkt.com.
  • 60 de meciuri a bifat fotbalistul în aproape 7 ani la Dinamo, în toate competițiile

Citește și Ambiții mari la Dinamo! Straton: ”Aș vrea să ne luptăm pentru cele mai îndrăznețe obiective!”

declaratiiionut serbanliga 1dinamorealitatea