David Caiado (33 ani) a vorbit despre transferul pentru doar un meci la FCSB.
Fotbalistul celor de la Hermannstadt a ajuns în curtea roș-albaștrilor pentru a pune umărul la calificarea bucureștenilor în play-off-ul Europa League.
FCSB a pierdut meciul cu Slovan Liberec, scor 0-2, iar fotbalistul s-a întors în cele din urmă la Sibiu. La finalul meciului cu Gaz Metan, scor 1-1, acesta a explicat ”mutarea” sa.
”Mi-am căutat fericirea, sunt fericit aici, suntem ca o familie. M-au primit foarte bine și la FCSB, m-au primit bine cei de acolo, dar am decis să mă întorc, pentru a realiza lucruri importante aici.
Nu cred că au fost supărați că am plecat la FCSB, am vorbit cu ei, am decis să merg să ajut FCSB și fotbalul românesc în cupele europene. Apoi, am vorbit, am ajuns la un acord și am revenit la familia mea.” a explicat Caiado după meciul cu Gaz Metan.