Burleanu i-a răspuns lui Gică Hagi după ultimele declarații ale „Regelui”. Ce mesaj are președintele FRF

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 14 octombrie 2020, ora 09:51,
BURLEANU
BURLEANU

România a pierdut în doar câteva zile, atât meciul cu Islanda, scor 1-2, cât și partida cu Norvegia, scor 0-4!

În urma acestor două rezultate înregistrate de naționala României, au apărut și criticile oamenilor din fotbalul românesc. Unul dintre aceștia a fost Gheorghe Hagi, cel care a spus că această situație se întâmplă doar din cauza Federației Române de Fotbal care nu a reușit să construiască un proiect serios în fotbalul românesc.

gica-hagi

La finalul partidei de aseară, câștigată de tricolorii mici, contra Maltei, scor 4-1, președintele FRF, Răzvan Burleanu, i-a răspuns „Regelui”:

„Să avem un proiect serios? Adică? Dacă ne uităm la orice echipă națională, vedem că se bazează pe jucătorii care vin de la echipele de club. Asta înseamnă că dacă vei avea jucători care evoluează la nivel mai înalt la club, echipa națională va merge mai bine.

Când ne referim la jucători care să joace la nivel înalt, ne referim la cele mai importante echipe din Europa, să joace în grupele Champions League sau Europa League.

Atunci când fotbalul românesc va avea un număr important de jucători la echipele de top, atunci și echipa natională va juca mai bine!”, a fost mesajul lui Razvan Burleanu pentru Gheorghe Hagi.

România va disputa în această seară, la Ploiești, contra Austriei, în grupele Ligii Națiunilor. Tricolorii ocupă în acest moment locul 3 în grupa din care mai fac parte Austria, Norvegia și Irlanda de Nord.

Citește și Rădoi a explicat declarațiile sumbre de la finalul meciului cu Norvegia: “Acelea au fost niște gânduri negre!”

realitateahagiburleanuechipa nationala